Pages

4 nov. 2013

Fetele cu atitudine


Duminică, 3 noiembrie a avut loc o cursă pe biciclete inedită: Fete pe biciclete: la călduţ. Tematica evenimentului a fost hainele calde, astfel încât fetele şi-au pus pulovere cât mai colorate, şi-au decorat bicicletele şi au pornit la o plimbare prin capitală.

 

Fetele au demonstrat că bicicleta este un mijloc de transport ecologic, sănătos şi creativ în acelaşi timp. Coloratele biciclete au adus multă energie pe străzile Chişinăului, acestea fiind decorate cu tricotaje, gheme de lână sau cu decoraţiuni din hârtie, toate fiind deosebite în felul lor. Amatoarele de plimbări cu bijuteriile pe două roţi au avut ca destinaţie finală Tipografia 5, acolo unde le aşteptau un ceai fierbinte, un film bun şi multă dispoziţie.
Acţiunea de fiecare dată are ca scop atenţionarea autorităţilor despre problema pistelor pentru biciclişti în Chişinău şi de asemenea să reamintească şoferilor că în trafic sunt implicaţi şi bicicliştii. Urmăriţi mai jos câteva imagini de la eveniment: