Pe Vika o cunosc din moment ce și-a făcut apariția la Una Moda Group (grup de designeri din care au făcut parte: Denis Arsu, Florentina Bulumac, Oana Călin, Naila Cinca, Cristina Ciovârta, Adela Gheorghiu, Irina Gorbatenco, Viorica Gorenco, Andra Iovanovici, Goran Kostov, Daniela Mihăilescu, Ana Amelian-Nechita, Diana Osman, Elena Pavelescu, Anabella Peneș, Lavinia Pop, Ecaterina Rusu, Cristina Sassu, Corina Stoicescu, Ramona Ursan, Sorina Zbarcea, Alina Ene din cadrul Universității de Arte, București), unde a și debutat pe scena modei românești în cadrul Romanian Fashion Week de la Iași.
Vika Gorenco – Ungheni, Republica Moldova, este absolventa Universității Naționale de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, secția Fashion Design.
- A debutat pe scena modei românești in cadrul Romanian Fashion Week Iași, fiind parte componentă a grupului Una Moda Group.
- A participat la festivalul de moda de la Cluj, Cluj Fashion Week 2010, cu colecția « Alchimia firelor ».
- A participat la Soirées de la Mode VIII și Soirées de la Mode IX, Cluj.
- Expune în cadrul Romanian New Fashion, o expoziție de modă românească organizată în premieră de Institutul Cultural Român din Londra.
- A participat la Gala Avanpremiere 2011, cu colecția « Esențe de Paradis. »
Am întrebat-o ce o caracterizează, mi-a răspuns poetic în câteva rânduri : « Sunt creativă, romantică, limpede si liniștită ca o simfonie de primăvară, blândă și caldă ca un munte de mohair. Urăsc ipocrizia, minciuna și nopțile de iarnă. Iubesc aerul curat și poezia, poveștile și lumile magice din cărți, filme și cântece ».
Creația sa m-a impresionat prin insolitul atemporal adus în moda românească. Vika este creatoarea care a învins comercialul modei actuale. Creațiile ei unicat, sunt realizate integral hand-made, cu multă pasiune pentru firul ce construiește visul. Mohair, tulle, bumbac, mătase – toate tricotate în structuri ce formează o simbioză între suflet și obiectul creat. Iar accesoriile și inserțiile de sticlă sau pietre semiprețioase dau o notă magică fiecărei piese vestimentare în parte.
Un stil romantic și sofisticat, o poezie dinamică menită să rămână în sufletul nostru – haina, fiind expresia misterelor și poveștilor imaginate de ea. Creațiile Vikăi Gorenco, se caracterizează prin texturi diafane, atemporale, aproape de zborul ceresc. Fiecare show este o stare de visare ce ne scufundă în oceanul oniricului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu