În perioada 22 octombrie-30 noiembrie, Academia de Studii Economice găzduiește expoziţia “Femei Creative – inventatoare din
Suedia.” Expoziţia mobilă a Muzeului Național
de Știință și Tehnologie din Stockholm şi a Institutului
Suedez este organizată în parteneriat cu Moldcell, Fundaţia Est-Europeană şi ASEM.
Expoziţia prezintă invenţiile femeilor din diverse
domenii: medical, social, tehnic, unele extrem de utile pentru viaţa cotidiană. Aici vă aşteaptă 40 de invenţii ale
femeilor suedeze.
Găsim aici dispozitivul anti-furt, săpunul din materiale
reciclate, ghidonul cu sistem de
siguranţă, scaunul-rucsac pentru copii, tricoul pentru alăptarea discretă,
scaunul de birou, scutece ecologice, sticla de sport şi multe alte curiozităţi
- toate le puteţi vedea până pe 30 noiembrie la ASEM, strada Mitropolit
Bănulescu Bodoni 59, bloc F, etajul 2, între orele 10:00 – 18:00, de luni până
sâmbătă, intrarea este liberă. În toată această perioadă vor avea loc mai multe
seminare cu tematică diversă. Primul seminar va fi dedicat Antreprenoriatului
feminin. Mai multe informaţii despre seminare găsiţi pe pagina oficială a Fundaţiei Est Europene.
Realizările moderne prezentate la această expoziţie ne
duc cu gândul la necesităţile tehnologiei medicale moderne şi a celor
cotidiene. În deschidere, Excelenţa Sa, Ambasadoarea Regatului Suediei în Moldova, Ingrid Tersman a declarat următoarele:

Expoziția reuşeşte să promoveze cercetarea ştiinţifică, dezvoltând în acelaşi timp cultura cunoaşterii inovatoare. Scopul expoziţiei este de a oferi informaţii şi de a îndemna vizitatorii să-şi exprime opinia referitor la invenţiile expuse. Mulţumim coordonatoarei Oxana Zanoga şi editorului de imagine Oleg Erizanu, care cu drag şi profesionalism au ţinut să ne informeze şi să ne dea mai multe detalii despre expoziție:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu